top of page
Poza scriitoruluiAlin Cîrdei

Tot ce trebuie să știi despre UTMB index și Running Stones

UTMB este probabil cea mai cunoscută și competitivă cursă de ultra din lume. Este un traseu cu o lungime de 171 de kilometri și aproximativ 10000 de metri diferență de nivel care începe în Chamonix, Franța și ocolește Mont Blanc, prin Italia și Elveția. Cred că fiecare alergător montan s-a gândit cel puțin o dată că vrea să ajungă acolo. Dar nu este atât de ușor precum pare, iar asta cred că este bine.

Organizația a creat circuitul UTMB World Series, o serie de peste 50 de competiții împrăștiate în toate colțurile lumii pe care trebuie să le parcurgi pentru a cumula puncte de calificare care îți pot aduce un loc în cadrul curselor UTMB Finals (UTMB, CCC, OCC). Cu cât obții mai multe puncte de calificare (running stones), cu atât ai mai multe șanse să fii extras la loteria înscrierilor.



UTMB World Series integrează trei niveluri de evenimente:


  • UTMB World Series Events

  • UTMB World Series Majors

  • UTMB World Series Finals


În evenimentele World Series Events poți obține 1, 2, 3 sau 4 Running Stones în funcție de distanța parcursă (20K, 50K, 100K, 100M) iar primii 3 alergători F/M la fiecare dintre categoriile 50K, 100K și 100M se califică direct în finalele UTMB.


În evenimentele Majors numărul de Running Stones este dublat față de cursele World Series, iar câștigătorii fiecărei categorii de vârstă plus primii 10 alergători F/M la fiecare dintre categoriile 50K, 100K și 100M se califică direct în finalele UTMB.


În 2025 Val d'Aran (Spania), Kodiak Ultra Marathons (USA) și Chiang Mai Thailand (Tailanda) sunt evenimentele majore din UTMB Series.


Pentru a te putea înscrie la oricare din cursele din cadrul finalelor UTMB este obligatoriu să obții cel puțin 1 Running Stone și să ai un index UTMB valid.


Există și condiții speciale pentru alergătorii din categoria Elite.

Pe baza indexului UTMB pot obține o calificare în finală sau înscriere gratuită în cursele din circuit. Regulamentul complet pentru Elite se poate consulta aici.



Ce este UTMB index?

UTMB index este un indice de performanță gândit să evalueze nivelul alergătorilor la nivel mondial. Acesta se bazează pe rezultatele obținute în competițiile UTMB World Series sau în orice competiție UTMB index.


Cum este calculat UTMB index?

Ca și scorul ITRA, scorul indexului UTMB este calculat folosind un algoritm statistic bazat pe timpul de finalizare al alergătorilor pentru un anumit traseu. Distanța, diferența de nivel pozitivă și negativă pentru acea cursă sunt utilizate pentru a identifica curse similare deja finalizate de alergătorii din cursa respectivă. Aceste curse formează apoi baza de calcul statistic pentru a determina un scor al indexului UTMB specific ediției din acest an a acestei curse.

Pentru indexul UTMB nu contează poziția din clasamnet, ci doar timpul de finalizare.


Aici poți afla la care curse, din România sau din afară, poți obține acest index.



De ce ai nevoie de UTMB index?


  1. Există mai multe curse de 100K și 100M în UTMB World Series care, din motive de siguranță, sunt accesibile în prezent doar alergătorilor cu un index UTMB valid. Trebuie să ai o dovadă că ai terminat măcar o cursă din această categorie.

  2. În plus, dacă înscrierea pentru o cursă de 100K sau 100M în UTMB World Series este prin loterie, atunci numai alergătorii cu un index UTMB pot accesa pre-înscrierea.

  3. Deținerea unui index UTMB valid este obligatorie pentru a participa la loteria finalelor UTMB World Series (cursele UTMB, CCC și OCC)

  4. Primești 48 ore de prioritate la înscriere la toate evenimentele fără loterie UTMB World Series.


De exemplu, pentru a te înscrie la Lavaredo Ultra Trail, trebuie să îndeplinești următoarele condiții:

  • Lavaredo 120K: index UTMB valabil în categoriile 100K sau 100M

  • Lavaredo 80K: index UTMB valabil în categoriile 50K, 100K sau 100M

  • Lavaredo 50K: index UTMB valabil în categoriile 20K, 50K, 100K sau 100M

  • Lavaredo 20K: un index UTMB nu este obligatoriu.


Pe pagina de înregistrare a fiecărei competiții vei găsi toate condițiile necesare pentru a fi eligibil pentru participare, așa că asigură-te că ești tot timpul atent la condiții și regulament.


Un index UTMB valid este obținut prin finalizarea a cel puțin unei curse din UTMB World Series sau a unei curse UTMB Index din categoria relevantă în ultimele 24 de luni. Odată ce o categorie de curse are cel puțin 1 rezultat valid, toate cursele din ultimele 36 de luni vor fi utilizate pentru a calcula indexul UTMB.


Trebuie să menționez că există o diferență mare între cursele UTMB World Series si cursele UTMB Index. Cursele UTMB index NU oferă running stones iar prin finalizarea acestor curse nu te vei putea înscrie la cursele din cadrul UTMB Finals. Dar, te ajută să obții un index valabil necesar pentru anumite curse din circuit sau pentru calificarea in finalele UTMB în cazul în care ai running stones dar nu ai indexul necesar pentru acea cursă.


Cum afli dacă ai un index valabil pentru cursa la care vrei să participi? Caută-ți numele AICI.


Așa arată un index valid:

Așa arată un index invalid:



Ca să te înscrii la una din cursele din circuit este necesar să ai un cont MY UTMB activ. Dacă nu îl ai, prima dată e nevoie să te înregistrezi.




RUNNING STONES


Ce sunt?

 1 Running Stone este o intrare în loterie pentru a participa la finalele UTMB World Series: cursele UTMB, CCC și OCC.


Care este scopul acestora?

Numărul de running stones reprezintă numărul de șanse în loterie pentru cursele UTMB Finals (UTMB, CCC, OCC). Cineva cu 6 running stones va putea apărea în lista alergătorilor înscriși la loterie de 6 ori. Pe scurt, cu cât ai multe pietre, cu atât sunt mai mari șansele de a fi selectat.


Unde le poți obține?

Running stones se pot obține DOAR prin finalizarea unui eveniment UTMB World Series sau a unui eveniment UTMB World Majors.


Cum folosești aceste running stones?

Atunci când intri la loterie, pariezi toate pietrele pentru a obține un loc la acea ediție a cursei. Dacă ai succes la loterie, atunci pietrele au fost cheltuite și vor fi deduse din contul tău ajungând din nou la zero. Te poți folosi doar de Running Stones cumulate înainte de 31 decembrie. Dacă nu reușești la loterie, atunci pietrele tale rămân neatinse și le poți folosi la următoare ediție. 


Există un termen de valabilitate pentru running stones?

Nu! Running stones nu vor expira niciodată. Odată ce le-ai câștigat, acestea vor rămâne ale tale până când vei fi selectat cu succes la loterie. Cu toate acestea, după doi ani de la data la care ai obținut ultima dată o piatră, Toate pietrele tale vor deveni inactive, ceea ce înseamnă că nu le vei mai putea folosi la loterie. Pentru a reactiva pietrele, trebuie să obți cel puțin o nouă piatră. Odată ce ai făcut-o, toate pietrele existente vor deveni din nou active pentru încă doi ani.


Alte reguli în ceea ce privește Running Stones:

  • Alergătorii își pot aplica pietrele la o singură cursă la fiecare ediție a UTMB World Finals.

  • Alergătorii trebuie să intre la loterie cu toate pietrele pe care le posedă în ziua loteriei, cu excepția înregistrărilor de grup.

  • Alergătorii au opțiunea de a se înregistra ca grup.

  • Regula este următoarea: fiecare alergător intră în finală cu numărul de pietre egal cu cel mai mic număr de pietre deținute de către alergătorii din grup.

  • Dacă grupul câștigă intrarea în finală, numai numărul de pietre utilizate pentru loterie va fi dedus. De exemplu, dacă 3 alergători doresc să intre ca grup și primul alergător are 7 Running stones, al doilea 4 și al treilea 2 , grupul va intra la loterie cu 2 șanse. Dacă grupul este extras, doar 2 running stones vor fi deduse de la fiecare alergător.

  • Dacă un alergător își anulează participarea în finală îi vor fi returnate 50% din pietrele folosite sau 100% dacă a optat pentru asigurarea de anulare.



Deci, să rezumăm, dacă dorești să participi la una dintre competițiile UTMB Finals (OCC, CCC, UTMB) ai nevoie de:

  • cel puțin 1 running stone

  • OCC: UTMB® Index valid în categoria 20K, 50K, 100K, or 100M

  • CCC®: UTMB® Index valid în categoria 50K, 100K, or 100M

  • UTMB®: UTMB® Index valid în categoria 100K or 100M


Mult spor la antrenamente și succes la extragere!



Photo Credit: PatitucciPhoto.com

610 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Alătură-te comunității!
Fii primul care are acces la cele mai noi informații!
Află cum să devii un alergător mai bun, mai complet și mai sănătos din surse sigure.

IMG_7767.jpg
bottom of page